Șefii Apple au decis să amâne lansarea primei mașini electrice a companiei și reducerea nivelului de tehnologie autonomă.
Prima mașină Apple nu va fi complet autonomă și va lansată mai târziu decât plănuia compania americană inițial.
Informațiile referitoare la interesul Apple pentru un automobil dezvoltat de propria echipă circulă de mai multă vreme în spațiul public, iar datele care confirmă faptul că gigantul american de telefonie are deja în lucru un astfel de proiect au apărut din diferite surse. În același timp, compania nu a transmis până acum nicio informație oficială. Cu toate acestea, există date tot mai consistente care sugerează că Apple vrea să prezinte primul său automobil propriu peste numai trei ani.
Din toamnă, posesorii mașinilor compatibile cu CarPlay vor putea folosi sistemul dezvoltat de Apple pentru a plăti combustibilul cu care au alimentat mașina de la bordul acesteia.
Apple accelerează dezvoltarea primei sale mașini electrice autonome și își fixează 2025 ca target pentru lansarea pe piață.
Platforma electrică E-GMP, a celor de la Hyundai, ar putea sta la baza primei mașini produse și vândute de Apple, care va colabora în acest sens și cu alți mari producători auto.
Următoarea versiune de iOS va adăuga posibilitatea deschiderii și pornirii mașinii cu iPhone-ul.
Planurile Apple de a construi o mașină autonomă care să revoluționeze industria auto, așa cum s-a întâmplat cu piața telefoanelor inteligente după lansarea iPhone, au vizat inclusiv reinventarea roții, potrivit unor surse apropiate proiectului Titan, numele de cod al diviziei însărcinate cu dezvoltarea vehiculului autonom electric.
Steve Zadesky, șeful proiectului Titan, prin care Apple vrea să dezvolte primul automobil cu propulsie electrică produs de gigantul american din domeniul IT, va părăsi compania, ceea ce ar putea încetini proiectarea mașinii, potrivit unor surse apropiate situației, scrie Wall Street Journal (WSJ).
Autovehiculele fără șofer sunt privite cu entuziasm de potențialii cumpărători, dar, în pofida rolului important pe care companiile din domeniul tehnologiei îl au în dezvoltarea acestor automobile, majoritatea persoanelor ar prefera ca mașina autonomă pe care o achiziționează să fie fabricată de o companie din domeniul auto.
Proiectul Apple este mai vechi de un an, însă doar recent compania de la Cuppertino și-a intensificat eforturile de investigare a oportunității de a construi un autoturism propriu. Astfel, gigantul IT a avut întâlniri cu două grupuri de oficiali din California și a triplat personalul alocat proiectului Titan, după modelul transferului de personal efectuat în trecut în cazul proiectului lansat cu succes AppleWatch.